Manipularea perceptiei in mass-media

Numitorul comun al tehnicilor de manipulare, cand vorbim despre televiziune, este tandemul: perceptie publica – montaj. 

Montajul este pe ecran iar efectul este in mintea publicului, abil condus in directia decisa de manipulator. Astfel incat, beneficiarul unui act de viciere a informatiei: manipulare, dezinformare, propaganda, publicitate isi va propune sa controleze fluxul informativ, de unde izvoraste, pana unde se revarsa. 

Una dintre metodele cele mai uzitate in televiziuni, este tehnica de manipualre prin stiri. In toate televiziunile de stiri exista un cerc de “initiati” a carui singura preocupare majora este buna functionare a scenariului manipularii. Acesta este clasic si contine cateva puncte esentiale: 

Ordinea stirilor. Stirea cu care se incepe ramane cel mai bine fixata in mintea privitorului. 

Lungimea stirii. Acesta este un amanunt foarte important; este greu sa dai importanta unei stiri de doar 30 sau 60 de secunde, indiferent de subiectul ei.  

Efectele cinematografice. Un astfel de efect este relanti-ul folosit, de exemplu, pentru a specula durerea , suferinta, fiind utilizate acele “dilatari temporale”, acea incetinirea a actiunii utilizata cu efect maxim. Pe fundal se va regasi, de regula, un cantec trist,etc 

Efecte de procesare a imaginii. Negative, filtre rosii sau gri, caractere insangerate, boldite, uriase, dinamice, in relief, etc., stop-cadru, respectiv imagini fixe socante (cu cadavre, case prabusite, dezolare, dezastru). La acestea se adauga expresia moderatorului, de cele mai multe ori, ingrozita, agitata, care cadreaza mai degraba cu registrul filmic decat cu cel de prezentare a unei stiri obiective.  

Montajul psihologic. Este dat de anumite alaturari de stiri. De exemplu, prezentarea unei stiri tragice, plina de detalii si clisee care sa sublinieza suferinta, bine punctata si de interpretarea (actoriceasca) a prezentatorului, urmata imediat de o stire cu subiectul care trebuie compromis, care rade si danseza fericit la un restaurant. Se poate plusa apoi cu o noua stire – un pensionar cardiac si diabetic moare la coada la o farmacie. Este lesne de inteles cam ce reactii pot provoca aceste simple si “nevinovate” alaturari de stiri in mintea majoritatii celor care privesc la televizor.  

Prezentarea unor lideri de opinie care sa sustina un anumit mesaj. “Analistii” invitati in cadrul emisiunilor sau la stiri comenteaza stirile conform desfasuratorului de manipulare. Publicul tinta, dezobisnuit sa filtreze informatia cu ajutorul propriului discernamant, vede si intelege in acest caz “ce trebuie”; este invatat sa gandeasca “asa cum trebuie”. 

Intrebarile puse de prezentator pot schimba modul de interpretare a unei stiri, pozitiile moderatorilor pot “indulci” infrangerea unui politician sustinut de trust iar “infuziile” de stiri favorabile il pot ajuta pe un alt candidat, etc 

Legea repetitiei: Iata ce sustin doi renumiti specialisti, dr. William T. Greenough de la Universitatea din Illinois, o autoritate recunoscută în domeniul dezvoltării corticale, si dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor şi a tinerilor: ” Creierul are tendinţa (aşa este făcut el) de a repeta aceeaşi experienţă; neuronii învaţă să reproducă modelul de răspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arată cum învaţă oamenii. Noi, de fapt, nu realizăm că ceea ce învăţăm sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de câte ori copiii fac ceva în mod repetat ar trebui să ne întrebăm: este aceasta o obişnuinţă pe care dorim ca ei să o aibă (lucru valabil din punct de vedere funcţional şi la adulţi)?” 

Deprinderile formate prin repetiţie determină constituirea unor modele neuronale specifice  care se vor repeta în viaţa cotidiană şi care vor influenţa perceperea şi reflectarea mentală a realităţii. Obiceiul unui consum constant al programelor in care se repeta obsesiv o anumita tema,  determină cortexul să răspundă la provocările realităţii potrivit tipului de experienţă propus de vizionarea TV. 

dr. Virgiliu Gheorghe :“Astfel, uitatul la televizor nu va constitui numai o obişnuinţă cotidiană, ci se va cristaliza într-o structură corticală care va influenţa semnificativ întregul orizont de conştiinţă şi existenţă al telespectatorului"

Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică acest fenomen prin apariţia unei dependenţe de ritmul cerebral alfa, activitate corticală cu care omul se deprinde pe parcursul miilor de ore petrecute în faţa ecranului. Obişnuiţi de mici cu această stare mentală, oamenii vor fi permanent inclinaţi sau atraşi de activităţile distractive ce introduc mintea în aceeaşi stare pasivă, de relaxare. Prin afectarea activităţii cortexului prefrontal, televiziunea conduce, de asemenea, la reducerea activităţii voluntare, un simptom specific acestei afecţiuni. 

Arsenalul de baza in manipularea mediatica: 

Provoaca oamenii cu atacuri emotionale si personale. Aceasta forma o vedem peste tot in incercarea de a distrage atentia de la subiectul principal. Disputele pe subiecte si atacuri personale tin adevarul la distanta.Este si usor de identificat deoarece se ajunge la tot felul de cuvinte jignitoare, insulte la adresa persoanei, minimalizarea importantei sau a prestigiului personal, inclusiv prin denigrarea calificarii sau profesiei celui in cauza.

Introducerea unei stari de confuzie irelevanta sau fara sens. Ori de cate ori e posibil, se vor introduce noi indicii, sau fapte care au ca si scop contrazicerea ideii de baza a cautarii adevarului. Este o unealta foarte utila care va neutraliza puterea informatiei adevarate, pentru ca impinge spre dorinta la o concluzie sigura. Aceasta confuzie irelevanta si in cautarea morilor de vant va duce audienta catre alte lucruri. Fiecare minut cheltuit pe investigarea topicului fara sens, sau irelevant va fi cate un minut in minus pe adevaratul topic al discutiei. 

Vicierea caracterului prin asociere. Aceasta forma este utilizata mai ales in mass-media in mod frecvent si se adreseaza cam tuturor celor ce intentioneaza sa chestioneze autoritatea mass-mediei, al guvernului, al celor de la putere in general. Astfel se vor folosit cuvinte nepopulare si cunoscute ca avand o conotatie negativa pentru oameni, gen: basist, radical, terorist, conspirationisti … orice fel de cuvant “eticheta” care deja are o prejudecata bine infipta in constiinta populara.  

Dezbaterea unor detalii despre subiecte diferite sau de importanta scazuta. Aceasta forma este una foarte comuna si subtila. . Deci ceva foarte emotional, critic si mai ales – fara legatura cu topicul principal, topic care era extrem de bine definit si documentat, insa bine ascuns pana in acel momen 

Factorul declansator: acesta intodeauna exploateaza o frica, mergand cel mai adesea la sursa capitala, cea mai legitima frica – “frica de moarte” in toate formele ei (frica de saracie, de boala, de atac “terrorist”, de dictatura, etc.) 

Sustinerea mediatica/ “demonizarea” se realizeaza prin intermediul jurnalelor de stiri dese si alarmiste care vorbesc despre cazul in speta, de “specialistii” care depun marturii pe toate canalele media – TV, presa scrisa, radio. 

De remarcat ca “este dificil de pornit masinaria manipularii pentru ca ulterior aceasta va functiona singura, din inertie, combustibilul fiind goana dupa audienta a canalelor mainstream”, scrie Christian Wight in Arta manipularii si capcanele mass-media. 

Manipulatorii au grija sa dozeze mesajul si sa intretina focul scapand “din intamplare” tot felul de informatii noi , fenomenului in cauza. Un rol important il au, in acest caz,vectorii de opinie, anlistii, vedetele postului respectiv de televiziune care modeleaza subiectul in discutie, conform interesului beneificiarului actului de manipulare. 

Sustinerea mediatica uzeaza de procedeul numit “demonizare” asa incat suntem bombardati de stiri care ne arata “cat de rau este…”, “ce se poate intampla daca nu…”, “ce ar trebui sa…”,etc  

Scopul aparent/real. “Cea mai mare grija a manipulatorului este sa ascunda scopul real al campaniei si sa devieze atentia publicului catre scopul aparent.” (Vladimir Volkoff: Tratat de manipulare). Aceasta este cheia intregului proces fara de care toate celelalte etape devin inutile. De regula, aceasta etapa iese cum trebuie mai mereu. “La urma urmei cat de greu poate fi sa servesti o poveste frumoasa unui cap infierbantat (o iesire convenabila dintr-o problema dificila)? Daca prelucrarea a fost facuta profesionist, distragerea atentiei catre scopuri false este cea mai usoara parte…“, scrie si Kara Murza, un mare expert in domeniu. 

Kevin Hogan si James Speackman scriu despre zece lucururi pe care intrebarile abil puse de manipulator, le fac pentru a convinge mascat pe cineva, pornind de la butada care spune ca: cine pune intrebarile cele mai pertinente, detine controlul deplin asupra interactiunii: 

Intrebarile intrerup preocuparea de moment si atrag imediat atentia. 

Intrebarile impun ascultatorului sa intre in defensiva.

Intrebarile dau publicului posibilitatatea de a vorbi Intrebarile sustin interesul subiectului. 

Intrebarile reduc rezistenta, scotand la iveala obiectile. 

Intrebarile conduc audienta spre concluzia dorita de manipulator. 

Intrebarie confera publicului meritul pentru gandire. 

Intrebarile ocoloesc distragerile. 

Intrebarile inlatura tonalitatea dura a unui ordin direct. 

Intrebarile sporesc increderea celui care le formuleaza.

Cum se practică dezinformarea: 

Există numeroase moduri de a trata o informație, în așa fel încât ea să devină aptă pentru o acțiune de dezinformare: 

Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y). 

Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X). 

Amestecul dintre adevăr și minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi). 

Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiți la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în fața casei lui Y). 

Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alții fură miliarde și nu pățesc nimic!). 

Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-ați găsit tocmai pe X țap ispășitor?). 

Utilizarea părților inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spațiu restrâns faptului în sine, iar evidențierea calităților morale și ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spațiu mult mai mare). 

Prin cuvant: Se aplica etichetarea. Adversarul este asociat cu un mit intunecat,malefic la care vibreaza constiinta de masa. (corupt, anti-semit, mafiot, bolsevic,fascist, taliban, securist etc). 

Prin numar: Este foarte greu pentru un spectator sau cititor sa verifice daca la unmiting au fost 10.000 sau 60.000 de manifestanti. Specialistii stiu ca spre deosebirede cuvant sau metafora, numarul poseda autoritatea matematica a rigorii, preciziei si impartialitatii. 

Prin repetitie: Goebels spunea ca daca repeti de 1000 de ori o minciuna ea devine un adevar acceptat de toti cei care inzestreaza cu valoare afirmatia. 

Prin zvon: Lansarea de „noutati” care sa nu necesite o verificare imediata permite reptarea unei minciuni fara nici un risc. 

Prin clisee: Este mult mai ingurgitabila o minciuna daca ea se bazeaza pe un cliseu intiparit in inconstient. De exemplu  „tiganii” sunt predispusi unei pareri colective precare si atunci poti stimula cateva sinomime artificiale: tigan-hot!” 

Prin imagine: O imagine face cat o mie de cuvinte!” 

Operatiuni de alterare a perceptiei prin vicierea informatiei:

Zvonul este o afirmatie prezentata drept adevarata, fara a exista posibilitatea verificarii corectitudinii. “Reprezinta un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om in om, de obicei, din gura in gura, in lipsa unor date concrete, care a ateste exactitatea lui” ( Allport si Postman: Legea si aspiratiile umane) 

Zvonul este totodata si produsul importantei si a ambiguitatii. Exista o functie dubla: atat de a explica, cat si de a atenua anumite tensiuni emotionale. 

Exita trei legi de transmitere a zvonurilor: Legea saracirii si a nivelarii: pe masura ce el circula, devine mai scurt, mai usor de inteles si relatat) Legea accentuarii: intarirea acelor detalii, spectaculoase, atractive, care dobandesc astfel un loc central in semnificatiile zvonului. Legea asimilarii: conservarea si reorganizarea continutului in jurul unei teme centrale) 

Zvonurile se impart in alte trei categorii: Cele care iau dorintele drept realitate (optimiste) Cele care exprima o teama sau anxietate (pesimiste) Cele care provoaca disensiuni (separatiste) 

Temele preferate sunt: otrava ascunsa, complotul, crizele, teama fata de straini, rapirea copiilor, bolile conducatorilor,viciile, problemele sentimentale, etc. 

Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează printre altele limba utilizată de oficialitățile regimurilor comuniste. Termenul traduce / calchiază expresia franceză langue de bois (formulă impusă de Françoise Thom în 1987, La langue de bois

Acest limbaj, difuzat pe diferite căi, orale sau scrise, impune fie sisteme ideologice, precum comunismul, fie subsisteme, ce țin de putere și autoritate, cum ar fi subsisteme economice, tehnologice, politice sau culturale.[

Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniștilor. Toți specialiștii – medicii, juriștii, militarii, preoții, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferența constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puțin pentru cei inițiați, și deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înțeleg, nici pentru cei ce nu le înțeleg. 

Limba de lemn este astfel opusul transparenței, ea trebuie descifrată, citită printre rânduri. Limba de lemn ascunde realitatea, pe care o încapsulează în formulele prefabricate ale doctrinei despre cum trebuie să fie realitatea. caracterul impersonal și pasiv al frazelor (“relațiile reciproce s-au strâns“, „într-o atmosferă de stimă și respect reciproc“, „s-au exprimat urări“ etc.) abundența mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativității (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negreșit, obligatoriu, neabătut etc.) 

Maniheismul (lipsa nuanțelor, împărțirea strictă în doar două categorii ale oricărui domeniu sau mulțimi de oameni – buni și răi, prieteni și dușmani, devotați și trădători, abstract și concret, general și particular, obiectiv și subiectiv etc.) metaforele și personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor - cu referire la Stalin etc.) 

Codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist“ sau „dușman al poporului“, dau semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilență revoluționară“, servesc drept avertisment sau amenințare etc). folosirea construcțiilor verbale în locul verbelor; folosirea pronumelui noi în locul pronumelui eu; prezența excesivă a comparațiilor.